LOCUINȚĂ
Locuința este, poate, cea mai importantă investiție pe care o facem în cursul vieții. Din păcate, este și un aspect pe care îl neglijăm aproape cu desăvârșire. Iar asta, întrucât nu conștientizăm că riscurile care ne amenință locuința sunt imprevizibile, diverse și, mai mult, pot avea un puternic impact nu doar material, ci și emoțional. În doar câteva clipe, un vis în care ai investit bani, timp, eforturi, sacrificii și multe altele poate fi distrus, parțial sau complet, iar tu poți rămâne pe drumuri, neajutorat.
Știm sau nu, înțelegem sau nu, vrem să conștientizăm sau nu, adevărul e că o locuință e expusă constant mai multor riscuri, atât din interior, cât și din exterior. Fie că vorbim de riscuri atmosferice sau naturale (inundații, cutremur, trăsnet, furtună, grindină, chiciură, alunecări de teren, greutatea stratului de zăpadă sau gheață etc.), fie riscuri de alt tip (explozie, incendiu, furt, vandalism, lovire de autovehicule, cădere de corpuri, avarii la conductele de alimentare cu apă, încălzire, canalizare etc.).
Toate acestea, și nu numai, amenință constant locuința și bunurile casnice de care ne folosim în fiecare zi (mobilier, tehnică etc.). Din fericire, asigurarea facultativă de locuință e un produs care te poate ajuta să le protejezi. Chiar dacă nu știi ce îți poate aduce ziua de mâine, știi că, odată ce ți-ai asigurat locuința și bunurile din ea, poți aștepta această zi cu zâmbetul pe buze. Fără falsa speranță că toate necazurile te vor ocoli, fără teama că un risc, mai mult sau mai puțin previzibil, îți poate nărui instant visul.